Ședință de urgență la Dinamo, convocată de Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului. Ce plan au acționarii | EXCLUSIV

Ședință de urgență la Dinamo, convocată de Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului. Ce plan au acționarii | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a aflat că joi, 28 septembrie, la sediul Certinvest, firma deținută de Eugen Voicu, președintele Consiliului de Administrație Red&White, va avea loc o întâlnire între acționarii dinamoviști.

Ședință de urgență la Dinamo, convocată de Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului. Ce plan au acționarii 

Ședința a fost solicitată de administratorul special Andrei Nicolescu (acționar Red&White) și reprezentantul acționarilor în reorganizarea judiciară (insolvența).

Andrei Nicolescu a luat decizia de a cere o ședință de urgență pentru ca acționarii clubului din „Ștefan cel Mare” să discute despre problemelor curente ale societății și  pentru ca între acționari să existe o comunicare cât mai bună.

Această ședință va avea loc după ce Andrei Nicolescu a declarat în trecut ca dorește astfel de întâlniri în care oamenii care bagă bani la club să se pună la un acord și să rezolve cât mai repede problemele care apar la formația din „Groapă”.

Cine va participa la ședința de la Dinamo cerută de Andrei Nicolescu. Reprezentanții RTZ nu au primit invitație! 

În mod ciudat, la întâlnirea cerută de către administratorul special Andrei Nicolescu nu au fost invitați și reprezentanții RTZ&Partners SPRL, administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA!

Acționarii SC Dinamo 1948 SA sunt: Red&White (acționar majoritar cu 80, 77%), Asociația Peluza Catalin Hîldan (12,06%), Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo (7,03%), Lotus Solutions- Dorin Șerdean (0,1%), Asociația Dinamo Socios), Andrei Cionca și Sorin Preda (toți cu 0,001%).

Dinamo, situație îngrijorătoare în Superliga

Întâlnirea dintre acționarii de la Dinamo programată joi, 28 septembrie, are loc imediat după ce Dinamo a remizat în Cupa României Betano cu FC U Craiova, scor 1-1 (Costin Amzăr ’18/ Yassine Bahassa ’66 penalty).

Situația echipei condusă de Ovidiu Burcă este una îngrijorătoare în Superliga, după ce trupa din Ștefan cel Mare a adunat doar 8 punce în cele 10 meciuri jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga. Formația „câinilor” a bifat două victorii, două rezultate de egalitate și șase înfrângeri în 10 meciuri și are un golaveraj de 7 goluri date și 18 primie.

Dinamo se află la două puncte în fața lui FC Botoșani, echipă care se află pe ultimul loc în clasamentul Superligii, și la egalitate cu UTA Arad, însă echipa condusă de Mircea Rednic are un meci în minus față de cea din „Ștefan cel Mare”.

Pentru Dinamo urmează meciul din deplasare cu Oțelul Galați, vineri, 29 septembrie, ora 21.00, în etapa a 11-a din Superliga, sezonul 2023-2024, iar partida va fi Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Ce a putut declara Valentina Pelinel despre Mihaela Borcea, după ce s-a spus că a scos-o din afacerile familiei!
Ce a putut declara Valentina Pelinel despre Mihaela Borcea, după ce s-a spus că a scos-o din afacerile familiei!
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în România
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în România
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×